Drept administrativ | Emilia-Lucia Catana

Acest produs nu mai este disponibil

In acest curs universitar am considerat ca este necesar sa valorificam, in primul rand, rezultatele cercetarii intreprinse in materia dreptului administrativ de profesorii scolilor de drept de prestigiu din tara, intre care evidentiez cu mandrie scoala de drept bucuresteana, in cadrul careia am avut onoarea sa ma formez cu studiile doctorale la doua prestigioase institutii de invatamant superior, Universitatea din Bucuresti si Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative.Lucrarea se raporteaza atat la rezultatele anterioare ale subsemnatei, cat si la experienta acumulata ca practician al dreptului administrativ, anterior si in paralel carierei didactice. Apreciem astfel ca pregatirea viitorilor juristi presupune o solida fundamentare teoretica, necesar a fi corelata cu scopul formarii acestora ca viitori practicieni. In egala masura, am avut in vedere si modul de reflectare si aplicare a legislatiei in practica instantelor judecatoresti, cu predilectie in deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntate pe cale recursului in interesul legii si in dezlegarea unor chestiuni de drept. In acest sens, dupa cum se exprima doctrina franceza, citata deseori pe parcursul lucrarii, „jurisprudenta a ocupat intotdeauna un loc important in clarificarea regimului actelor administrative”, actul administrativ fiind, dupa cum este unanim recunoscut, forma juridica principala de realizare a activitatii administratiei publice si o institutie fundamentala a dreptului administrativ.Avand in vedere desele modificari legislative in materia obiectului de studiu al dreptului administrativ, ne-am raportat la legislatia in vigoare pana la data predarii lucrarii la tipar, dar si la legislatia si doctrina de drept european (U.E. si drept comparat), aspecte pe care ne propunem sa le dezvoltam, ca si lucrarea in ansamblul sau, in editiile viitoare. Autoritatile administratiei publice;Personalul administratiei publice;Actul administrativ;Contenciosul administrativ;Domeniul public;Serviciile publice;Raspunderea in dreptul administrativ.Puncte forteprezentarea dreptului administrativ in relatia cu alte discipline, atat cu dreptul constitutional si stiinta administratiei (abordarea clasica), dar si in relatie cu alte ramuri ale dreptului (financiar, civil, penal);corelatii cu legea procesual civila;prezinta legislatia si doctrina de drept european;include principalele decizii ale Curtii Constitutionale pronuntate in aceasta materie;se fundamenteaza, in principal, pe dispozitiile Constitutiei si ale Codului administrativ;ample referinte bibliografice.

Produse Similare

Alți utilizatori au vizualizat și

Cum să alegi hamacul potrivit

Hamacul poate fi un companion de relaxare perfect într-o zi de vară. Indiferent dacă dorești să te relaxezi în propria ta curte sau să te odihneș...

Citește mai mult

Cun să alegi cea mai bună bicicletă pentru copii

Bicicleta este un element esențial în dezvoltarea copilului. Nu numai că stimulează abilitățile motorii și percepția spațială, dar contribuie la o star...

Citește mai mult

Cum să alegi cel mai bun cuptor cu microunde

Cuptorul cu microunde este un electrocasnic esențial într-o bucătărie modernă. Acesta economisește timp și energie și permite gătirea sau încălzi...

Citește mai mult