Geografie si constiinta nationala | Mircea Platon

Acest produs nu mai este disponibil

Ma gandesc la un articol despre Hogas. Teribil ma chinuieste Hogas. E asa de curios ca a murit! Lipseste asa de mult! Parca as vrea sa-i mai spun ceva – si nu se mai poate! Niciodata n-am simtit ceva la fel despre un mort. Probabil pentru ca avea atata viata, era insasi viata. Si era si Moldova, si trecutul, si muntii si manastirile – care nici ele nu mai sunt. A murit simbolic!”Garabet Ibraileanu catre George Toparceanu, 1918Fragment:Pe Calistrat Hogas si Alexandru Vlahuta, ca si pe Mihail Sadoveanu de altfel, ii invatam la scoala, in anii ’80, ca „maestri ai descrierilor de natura”. Ma plictiseau de moarte. Nu ni se spunea mai nimic despre viata lor, despre contextul in care si‑au scris opera, despre istoria la care participasera. Constrangerile ideologice speci­fice comunismului ceausist tarziu impuneau studierea de texte uscate, presate intre cartoanele comentariilor verbioase si banale. Autorii si opera lor erau astfel ste­rilizati, redusi la o esenta scolastica, la pretext de ana­lize stilistico‑gramaticale, analize care isi au locul lor in orice sistem de educatie onorabil, dar care, de unele singure, nu ne puteau ajuta sa ne intalnim cu personali­tatea autorului. Anii de scoala au fost astfel ani de lun­ga absenta a autorului. „In absenta stapanilor”, vorba lui Nicolae Breban, nu dadeam ochii decat cu vicarii lor, ai scriitorilor, cu tarcovnicia comentariilor si citatelor critice vag‑definitive de genul „omul deplin al culturii romane”, „cantaretul plaiurilor…”, „important nu e ce spune, ci cum spune…”, si asa mai departe.In cazul lui Hogas, important parea a fi „homeris­mul”. In mod ciudat insa, homerismul cu pricina era ilus­trat la nivel de manual si verificat la nivel de examene (treapta I), de scena cu musca intrand in narile Pisicutei, iapa lui Hogas din In muntii Neamtului. Sigur, acum, la maturitate, nu pot sa nu sesizez inrudirea dintre forna­ielile Pisicutei lui Hogas in lupta ei cu musca din muntii Neamtului si macaielile furioase ale lui Donald Duck in inclestarea lui cu albinuta Spike. Dar „pe vremea mea” nu ni se dadeau prea multe desene animate la televizor. Asa ca nu aveam aceste repere ale maturitatii, ci pe cele ale unei copilarii petrecute citind. Prin urmare, musca nemteana exploratoare de nostrile cabaline mi se parea ca nu are alta legatura cu homerismul decat, poate, cu cel apocrif‑parodic din Batrahomiomahia, pe care o citi­sem in traducerea lui Ion Acsan publicata in BPT.