Azi cant jazz | Mihaela Stanciu

Azi cint jazz sugereaza faptul ca imbinarea cuvintelor este asemenea cu a notelor muzicale, iar chipul poeziei se poate preschimba intruna impletind o puternica introspectie pe de-o parte, cu o mare pofta de joaca pe de alta parte. Azi cint jazz este un puzzle in care precum in lumea lui Eutherpe, improvizatia isi face simtita prezenta la fiecare pas, iar fantasticul nu este o pura inventie, ci memorie, intregul fiind produs de frinturile de realitate, de plonjeurile in timp si maiestria decupajelor. Mihaela Stanciu„Citesc Azi cint jazz cu acea curiozitate usor nesigura cu care intri intr-o locuinta necunoscuta. Din holul de la intrare ma izbeste ordinea. Fiecare cuvint e la locul lui. Fiecare sentimenrt asezat pe raftul potrivit... Totul cu finete, cu rafinament, de un gust ireprosabil. Culmea, imi place ordinea asta, mie, care am trecut o viata intreaga prin meandrele suprarealismului, prin absurdul celor mai derutante concluzii, prin combinatii imposibile dintre un scaun si o cifra, dintre ziua de joi si un pepene verde. Gata! Debutul in poezie al Mihaelei Stanciu. Parcurg, asadar, cartea Azi cint jazz. Un titlu incitant prin nostalgia acelui „l’eternel retourˮ, prin inciziile rafinate pe care bisturiul unui chirurg-poet le face pe propria lui agonie, pe tacere, pe tot ce vine nechemat...„ca si cum ar fi ceva normal pe pamint,/ iar tu sa n-ai umbrela/ sa-ti placa sa amesteci picaturile/cu gindurile de peste noapte dintr-o conversatie neterminataˮ. O fata singura cinta jazz fara sa clameze nimic, fara sa spuna nimic, cauzele nu trebuie aflate. O fata cinta jazz, dar nu cinta o fata, tacerea e cea care cinta. Tacerea asta uneori e foarte inteleapta. Dar intelepciunea e o mare ofensa pentru un poet, veti spune. Uite ca nu e asa.ˮ Nora Iuga„Mihaela Stanciu paseste in templul poeziei cu o lirica de meditatie, mai sobra si mai grava decit virsta poetei, cu putine note de exuberanta, mesajul discret al unui suflet ce vrea sa-si depaseasca singuratatea.ˮ Elena Zaharia-Filipas„Mihaela Stanciu scrie undeva (in poemul de ziua ei) ca simte nevoia sa aniverseze Poezia, chiar daca nu stie in cite luminari de pe tort ar trebui sa sufle si nici macar ce cuvinte i-ar fi necesare in chip de urare. Ceea ce inseamna ca o iubeste sincer si ca ar dori sa-i si arate acest lucru in chip discret. Iar Poezia – de obicei reticenta in a multumi in dreapta si in stanga adulatorilor de tot soiul, dezinteresati sau nu – se revanseaza fata de ea si ii intoarce darurile, dindu-i suflu si spunindu-i de ce cuvinte ar avea nevoie pentru a-i celebra nasterea.” Vasile Spiridon