Comunicarea non-verbala. Mijloc de redobandire a starii de autenticitate | Adelina Ionita

Interesul pentru filosofia umanista, cea care pune in epicentrul preocuparilor omul si valorile sale, a cunoscut o ascensiune inca din perioada Antichitatii. Filosofi precum Aristotel, Cicero, Galwey sau Socrate au abordat in discursurile lor oratorice problematica moralitatii universale prin care omul reprezinta in unanimitate valoarea suprema prezentat ca scop in sine si nu ca mijloc, cu accent pe simbolistica limbajului non-verbal. Discursurile publice pe care marii ganditori le prezentau maselor doreau sa le insufle oamenilor filosofia de a trai bine prin promovarea acelor doctrine si perspective asupra vietii care se subordoneaza principiului moralitatii. Inca din perioada Antichitatii, filosofii erau preocupati ca societatea ii va corupe pe oameni si ii va incuraja sa adopte o atitudine superficiala in legatura cu aspectele legate de lume si viata in general, un fel de duplicare de la propriile necesitati ale fiintei umane. Ingrijorarea filosofilor nu a fost nefondata, astfel ca tot mai multe persoane au deprins un „reflex” de a reactiona la stimulul din exterior asa cum si-ar dori societatea sa actioneze din teama de a nu fi exclus din comunitate si nicidecum asa cum persoanele si-ar dori sa se manifeste. In mod indubitabil, constrangerile au un aport in limitarea initierii unor compoartamente in spatiul public. Perioada copilariei evoca cel mai evident tendinta adultilor de a le obstructiona manifestarea emotiilor celor mici prin remarci de tipul: „nu mai plange”, „nu este bine sa plangi in public”, „se uita oamenii la noi daca plangi”, „ma faci de ras”, „nu mai rade asa de tare”, etc. Rasul si plansul sunt mijloacele prin intermediul carora fiinta umana se exteriorizeaza pentru a descarca o cantitate enorma de energie ce s-a acumulat in timp, si continua sa se manifeste pe parcursul a catorva minute, iar infranarea lor presupune o amplificare a tensiunii deja existente. Fiind considerate raspunsuri spontane la o situatie data, ele pot fi infranate cu greu, uneori imposibil de evitat. La varsta adulta, micul adolescent devenit adult, a asimiliat deja informatia din perioada copilariei cum ca este rusinos ca cei din jur sa ii observe momentul de vulnerabilitate, si in acest fel amana manifestarea dorintei tot mai pregnante de a se descarca prin plans de tensiunea acumulata. Treptat, pe langa aceasta cantitate masiva de energie se adauga nemultumirile de la locul de munca, legate de stima sau increderea in sine, apar diverse complexe de inferioritate, presiunea sociala de a nu se indatora statului si multe evenimente de viata cu factor mare de stres pentru subiect, care in mod inevitabil il vor directiona pe acesta catre o stare de degradare sau catre actiuni cu factor periculos pentru propria viata. Perceptia eronata asupra vietii il debusoleaza pe individ pentru ca i-a fost intarita ideea din copilarie „sa nu se bucure”, atunci cand evenimentul semnificativ ar trebui sa genereze o stare de entuziasm si sa nu planga atunci cand se simte neindreptatit pentru ca va fi sanctionat de catre ceilalti. Astfel ca, atat evenimentele minore, cat si cele majore din viata persoanei sunt traite liniar de catre subiect, iar motivatia...