De vorba cu Mihai Sarbulescu/Maria Pasc

Iscodit de Maria Pasc, sedus de suavele sau picantele ei intrebari, ori coplesit cu delicii de curiozitatea sa provocator anecdotica, pictorul Mihai Sarbulescu se lasa prada umorului care-l caracterizeaza, ironiei induiosate si tachinarilor prietenesti cu care oamenii Prologului - ca orice confrerie, fratie sau grupare de idealuri - stiu sa dubleze spectaculos inconturnabilul impuls reciproc concurential cu fidelitatea, spiritul de corp si admiratia reciproca fara fisura. Aici si este marele farmec al acestor convorbiri: in cultul sinceritatii, autenticitatii si in altruismul subiectului ce se pliaza cu aceeasi pricepere simpatetica pe toti dascalii si confratii sai de breasla. Pro, bineinteles, in virtutea cavalerismului ce presupune principiul unul pentru toti si toti pentru unul, doar ca fiecare stie prea bine ca numai simbioza tuturor intemeiaza reusita gruparii si rostuieste fiecare personalitate stilistica in parte. Din acest punct de vedere, dialogurile cu Mihai Sarbulescu pot sluji pentru familiarizarea oricui, licean, student sau iubitor de arta, cu pictura noastra contemporana, dar si cu arcanele artei in general, intr-atat sunt de generoase aluviunile referentiale, atat de captivante anecdotele si de incantatoare efluviile confesive ale artistului, provocat cand responsabil, cand nastrusnic, dar invariabil cu buna credinta si adecvata, complice participare. Dincolo si dincoace de seducatoarea persoana a lui Mihai Sarbulescu, cartea de fata cucereste prin imaginea grupului, a fratiei Prolog in sine, fiindca puritatea fiecarei parti nu exclude proteismul intregului. In final, lectia de aici - daca tot vorbim despre mesteri si ucenicie - rezida in insumarea celor trei decenii de comuniune, sau impreuna lucrare, ceea ce presupune smerenie, ingaduinta, asteptare, rabdare, iubire si nadejde, tot atatea chei pentru tainitele Imparatiei. Nu am de ce sa ma mir tocmai eu, necredinciosul care i-a insotit pe cativa dintre pictori la Sfantul Munte, vazandu-i cat de firesc se trezeau la miezul noptii, apoi la doua, la patru si la sapte pentru slujba. Adevarat, "nu vezi decat ceea ce te priveste"... Dan C. Mihailescu