Fabula de septembrie

Acest produs nu mai este disponibil

Cu cât oamenii sunt mai tineri, cu atât sângele le este mai fierbinte. Dacă îi atingi, simți cum trupurile lor ard. Când febra nu mai poate fi stăvilită, ei simt durere, și atunci trebuie să se elibereze sărind, strigând și stârnind probleme. Aceste femei sunt ca vechile constelații astrale, nu există nimic în sat despre care să nu aibă habar. Cu o simplă plesnitură din degete, ele pot enumera câteva zeci de persoane ușuratice. Aceștia au fost de toate soiurile, atât bărbați, cât și femei. Unii dintre ei au murit, alții încă trăiesc foarte bine și la ora prânzului ies în fața porții cu taburetele la soare. Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, sentimentul lor de rușine intră, de asemenea, în declin, și nu se mai deranjează să-și păstreze ascunse secretele. Fabulă de Septembrie , cel de-al doilea roman de mari dimensiuni scris de Zhang Wei, a fost publicat pentru prima oară în 1992 şi a câştigat până astăzi, de‑a lungul timpului, distincţii prestigioase, cum sunt: Premiul naţional de excelenţă pentru romane de mari dimensiuni , Marele premiu Shanghai pentru romane de dimensiuni mari şi medii şi, de asemenea, a primit o nominalizare la distincţia Cea mai influentă carte din deceniul nouă al secolului 20 . Datorită valorii artistice proeminente, acest roman este considerat a fi Cea mai remarcabilă operă literară a literaturii chineze din secolul 20

Produse Similare

Cum să alegi hamacul potrivit

Hamacul poate fi un companion de relaxare perfect într-o zi de vară. Indiferent dacă dorești să te relaxezi în propria ta curte sau să te odihneș...

Citește mai mult

Cun să alegi cea mai bună bicicletă pentru copii

Bicicleta este un element esențial în dezvoltarea copilului. Nu numai că stimulează abilitățile motorii și percepția spațială, dar contribuie la o star...

Citește mai mult

Cum să alegi cel mai bun cuptor cu microunde

Cuptorul cu microunde este un electrocasnic esențial într-o bucătărie modernă. Acesta economisește timp și energie și permite gătirea sau încălzi...

Citește mai mult