Iezuit. Nu cainele comunistilor! | Mihai Godo

“Intr-o scrisoare adresata Parintelui Puni din data de 10 noiembrie 1993, Parintele Godo scria: „Au fost la mine novicii. Am fost foarte impresionat. Sangele Parintelui Cornel Chira si a celorlalti incepe sa deie fructe.” A fost impresionat el. Pentru mine a fost o intalnire de nesters… Dupa anii sinistri ai comunismului, veselul patriarh, de 80 de ani, pe atunci inca vice-paroh la Pancota, langa Arad, incepea sa vada renasterea Ordinului care ii adusese atata bucurie launtrica si atatea necazuri. Pensia lui de detinut politic venea, sistematic, la Cluj, pentru a sustine noviciatul care se redeschisese. Vremurile inca erau tulburi, iar cand ne-a spus: „hai sa va invat cum se aprinde focul in puscarie, daca vreti sa fumati, ca nu se stie ce vremuri apucati”, mi s-a facut parul maciuca. Tot atunci, printre multe altele, ne-a povestit cum, la un proces, judecatoarea a incercat sa-l faca martor al acuzarii pentru unii preoti, care marturisisera si cate ceva despre el. Cu chipul rozaliu impurpurandu-se deodata, cu pumnul ridicat in aer a strigat de parca era in fata completului de judecata: „Auzi la ei, sa ma faca pe mine turnator! M-am ridicat si am strigat la judecatoare cat am putut de tare: Nu va e rusine sa-mi cereti mie asa ceva? Eu sunt iezuit, doamna, nu cainele comunistilor!”. Apoi a ras cu pofta. Spunea asta cu un gen de mandrie a apartenentei sale la Ordin, un gen de mandrie-onoare cavalereasca. E apartenenta care i-a otelit personalitatea nativ robusta si i-a structurat vulcanica existenta.” (Pr. Iulian Budau S.J. – fragment din Prefata)