Lumina din spatele gratiilor

33,15 RON

Disponibil pe: bookzone.ro

Brand: Supergraph

Ultima actualizare: 2024-05-19 17:20:39

Cumpără acum
Adaugă la favorite
Șterge de la favorite

Am fost condamnat la moarte pentru asasinarea unui copil – crimă pe care nu am săvârşit-o. Am suferit peste trei decenii de abuzuri înfricoşătoare. De aceea, în cazul meu, căutarea menirii originare a omului de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele a fost o luptă cumplită, până la sânge. Am suferit enorm până să ajung să învăţ ce înseamnă dragostea adevărată, jertfelnică, şi cum pot să o pun în practică în condiţiile vieţii mele de condamnat la moarte. Am trecut prin mari încercări până să ajung să înţeleg că am fost creaţi nu pentru a ne satisface dorinţele egoiste, ci pentru a căuta împlinirea dragostei de aproapele, pentru a ne dărui celorlalţi şi a suferi pentru ei, pentru a-i iubi aşa cum ne iubeşte Iisus Hristos pe fiecare în parte. Iar când spun ceilalţi , mă refer şi la vrăjmaşii mei. Cei mai mulţi suntem preocupaţi de propriile nevoi şi interese, neavând nici cea mai mică idee despre menirea noastră originară – aceea de a-L iubi pe Dumnezeu şi a ne uni cu El. Din cauza aceasta, nu avem parte de experienţa unei relaţii de dragoste autentică nici cu ceilalţi. Am căzut într-un individua­lism în care comuniunea cu Hristos nu există şi nici nu are cum să existe. Aceasta e starea în care m-am regăsit eu, în lanţurile egoismului care-mi ţineau sufletul despărţit de har. Pentru mine, adevărata luptă pentru curăţire a fost o încercare disperată de a mă izbăvi de moartea veşnică. Frank Atwoo

Acest produs nu este vândut de qb.ro. Prețul și stocul nu sunt actualizate în timp real. Detalii cu caracter informativ. Pentru cele mai noi informații despre acest produs vizitați site-ul vânzătorului.

Produse Similare

Cum să alegi hamacul potrivit

Hamacul poate fi un companion de relaxare perfect într-o zi de vară. Indiferent dacă dorești să te relaxezi în propria ta curte sau să te odihneș...

Citește mai mult

Cun să alegi cea mai bună bicicletă pentru copii

Bicicleta este un element esențial în dezvoltarea copilului. Nu numai că stimulează abilitățile motorii și percepția spațială, dar contribuie la o star...

Citește mai mult

Cum să alegi cel mai bun cuptor cu microunde

Cuptorul cu microunde este un electrocasnic esențial într-o bucătărie modernă. Acesta economisește timp și energie și permite gătirea sau încălzi...

Citește mai mult