Omenirea din nou in Prag | Ovidiu Harbada

,,Cum ii ajutam pe cei bolnaviMa refer in primul rand la cei cu boli cronice, vechi, sau care se imbolnavesc des, ori au boli care recidiveaza. De cele mai multe ori acestia au uitat sa traiasca, adica sa se bucure de viata. Ei sunt mereu apasati de grijile altora sau ale lor, mereu cautand sa faca mai mult decat pot, sa para mai mult decat sunt. Sunt cei incapabili sa spuna NU atunci cand li se cere ceva pe care ei nu ar dori sa-l faca, dar din diferite motive, (sa nu dezamageasca, de frica, dintr-o mandrie prosteasca, sau pur si simplu pentru ca vor mereu sa fie pe placul celorlalti), spun Da, facand lucruri care nu ii reprezinta, nu le fac placere, sau pentru care sunt de fapt prea obositi sa le indeplineasca. Procedand asa un timp indelungat, bucuria si dragostea de viata dispar treptat, pana la momentul in care, secatuiti de vlaga, se imbolnavesc.Pentru aceasta categorie de bolnavi, cel mai important lucru este sa ii ajutati sa trezeasca din nou in ei dorinta de viata, de a se bucura, o motivatie care sa-i faca sa traiasca cu pasiune si iubire fiecare zi. Concentrandu-se numai asupra bolii si a luptei cu boala, au uitat cum e sa FII sanatos, au uitat sa fie veseli, sa faca ceva care le produce placere, bucurie. De cele mai multe ori bolnavul si cei din jur se concentreaza obsesiv pe boala si nu pe starea de bine, de sanatate. Solutia nu este concentrarea pe vindecarea bolii, ci pe bucuria de a trai. De aici vine forta de vindecare, din iubirea si respectul de sine si de viata.Un alt aspect important este cel legat de cei apropiati bolnavului, copii, sot, sotie, parinti... Este foarte important ca cei apropiati sa nu puna o presiune suplimentara pe bolnav, sa nu-l judece pentru deciziile sale, sa nu-l critice, sa nu-i faca reprosuri, impunandu-i indirect, aproape cu disperare, sa lupte ca sa traiasca. Sa nu transfere asu-pra lui propriile frici si disperari. Daca bolnavul vrea sa fie singur, nu are chef sa vada pe nimeni, respectati-i dorinta. Daca nu vrea sa vorbeasca cu nimeni, respectati-i dorinta. Nu-l fortati in nici un chip. Fiti alaturi de el si ajutati-l cu ce are nevoie, cu ce va cere el, fara sa il judecati. Evitati cu orice pret orice fel de repros, (de ex... am dat o gramada de bani pe tratament si nici macar nu te tii de el, sau, noi ne straduim atat de mult sa te ajutam si tu nu faci nimic... etc.).Retineti, in aceasta perioada de cumpana pentru el, in functie de programul lui de viata, bolnavul poate sa plece sau sa ramana in viata. Lucrul cel mai important este sa ii fiti alaturi, sa il iubiti, sa-i aratati ca il iubiti si sunteti de acord cu orice decizie ar lua el, nu sa-l fortati cu disperare sa traiasca. Atmosfera de pace din jurul sau este de cel mai mare ajutor. Oferiti-i deplina libertate si dragoste. De...