Rusoaica

Literatura evolueaza – dar nu pornind de la capodopere si reusite formale, cum s-a crezut mereu, ci de la „zgomotul de fundal” al productiei literare de piata. Rusoaica e un roman pe masura timpului in care a aparut. Reconfortant pentru publicul interbelic, el il reasigura pe cititor de faptul ca actiunile omenesti, chiar si cele aflate sub invelisul complex al culturii (aici: fuga dupa Rusoaica din romanele rusesti), sunt naturale si primare – si ca instinctul sexual agresiv-irational si, implicit, relatiile inegale dintre genuri fac parte din acestea. Citita in context, se poate observa cum naratiunea respectiva promoveaza tacit un sistem de valori desuet. Totusi, ca de obicei, literatura reuseste – cu sau fara voia autorului – sa scoata in evidenta anumite nuante ideologice importante, care au fost ascunse sau ignorate in trecut. Fragment din carte: In primele momente ma gandeam nici sa nu-mi iau ramas-bun de la Marusea. Un om hotarat s- rupa cu totul de ceilalti, desi si de prietena lui intima, trebuie sa porneasca in pas gimnastic si nici macar sa nu se mai uite inapoi. Dar reversul gandului imi spunea : un om hotarat trebuie sa revada, pana in momentul clipei finale, tot de ceea ce are sa se desparta so, daca inima lui nu-i va da niciun branci inapoi, el va porni senin, mandru, constient de taria lui. Am chemat deci pe Marusea - la ea nu ma mai duceam deloc dupa cele petrecute  - si dansa s-a grabit sa vina intr-o stare de neliniste si de tristete care mi-a dat imediat constiinta superioritatii mele. Mandria numai o impedica sa izbucneasca in plans; dar daca o clipa sprancenele ei incordate de incapatanarea-i ruseasca si-ar fi destins arcurile stranse la maximum, vedeam bine ca lacrimile i-ar fi inundat fata potop. M-a induiosat mult aceasta slabiciune omeneasca, ce se vedea tot mai clar pe masura ce sfortarii pe care biata fata o facea ca s-o ascunda. Oricum, era pentru mine toata aceasta zbuciumare! Si pentru ca ea nu rasfrangea asupra-mi decat bucuria de a ma sti atat de adanc infipt in sufletul ei, fara ca sufletul meu din partea-i sa poata fi retinut acolo de nicio catusa, induiosarea maavea intr-insa ceva parintesc, ceea ce o indarjea pe ea si mai mult si-i prefacea inima in bucati sangerande , zvacnind la picioarele mele.