Sacrul prin film | Dionis Bodiu

Mituri, ritualuri, hierofanii, experiente. Folosind astfel de mijloace cinematograful are capacitatea fie de a-l pune pe om in fata intilnirii cu transcendentul, fie de a-l confrunta cu consecintele asumarii unui mod de viata fara o directie anume. Prin ele cinematograful marturiseste despre o ordine in spatiul experientei umane, despre sensuri, despre verticalitate. In absenta acestei ordini, pentru om universul nu este altceva decit un joc al intimplarilor si al necesitatii. Sau, dupa cum ar spune Mircea Eliade, un haos.Omul modern nu e dispus sa-si negocieze orizontul vietii pe care o duce, sa se separe, fie si numai pentru scurte momente, de singura realitate pe care o are la indemina, cea careia ii datoreaza confortul si bunastarea de care se bucura. Inconjurat de atitea mijloace care il fac sa se distreze tot mai mult, sa comunice fara a mai tine seama de barierele spatio-temporale de odinioara si sa se deplaseze tot mai repede prin lume el si-a largit suficient de mult cimpul vizual pentru a-si permite sa desconsidere un orizont al existentei sale, dincolo de care sa existe ceva ce ar merita sa fie cunoscut. Astfel, filmul reprezinta in cultura noastra un compromis pe care umanitatea inca este dispusa sa il faca unui trecut al miturilor si simbolurilor ce transcend veacuri si locuri, poleind existenta umana cu semnificatii perene. Paradoxal, in ciuda ideologiilor care ii paraziteaza discursul, cinemaul este, alaturi de Biserica, unul dintre ultimele bastioane ale rezistentei rasei umane in fata desacralizarii depline a vietii si a dobindirii totalei eliberari de transcendent. Ramine de vazut pentru cita vreme. (Autorul)