Nu striga niciodată ajutor (18772)

Nu striga niciodata ajutor  este al optulea volum de versuri al lui Mircea Cartarescu si se poate spune ca e diferit de toata poezia lui precedenta. Scris la treizeci de ani dupa penultimul volum, timp in care autorul n-a mai scris niciun vers, el reprezinta o intoarcere la simplitatea si generalitatea poeziei genuine, imediate si emotionale, dezbracate de sofisticarea intelectuala si culturala din vechea sa poezie.   Cititorul care va parcurge cele o suta de poeme scurte, uneori de doar cateva randuri, va recunoaste in ele propriile sale trairi, raul si durerea, depresia si melancolia, samburele amar al conditiei omenesti. Marea tema a cartii este singuratatea esentiala, ireductibila, a fiecarui om, oricat de mult ii despart distantele in timp si spatiu, ca si diferentele culturale. Asa incat  Nu striga niciodata ajutor  e una dintre putinele carti care pot fi intelese deopotriva de cititorul avizat si de cel mai putin deprins cu poezia.