Te iubesc, dar nu pe tine

Cartea este disponibila cu autograful autoarei. „«Încordează-ți stomacul, pumnul o să vină degrabă în plex», își spune sieși Mara, personajul principal, undeva la începutul romanului. Dar este mai degrabă un avertisment pentru cititor, căci Raluca Feher a scris altă carte dură ca un pumn în plexul solar, altă carte-oglinda, altă carte inconfortabilă, plină de adevăruri denudate până la insuportabil. Dar nu îți face iluzii că poți fenta pumnul. Oricât ai încorda stomacul, durerea va veni oricum. Fiindcă pe Mara o recunoști în fiecare dintre femeile pe care le știi. În tine. Și dacă nu pe Mara, atunci pe vreunul dintre celelalte personaje, fiecare cu bubele lui supurânde, căci nimeni nu scapă și nimeni nu e bine în lumea din cărțile Ralucăi. Toți sunt iremediabil stricați și degrabă săritori să strice pe ceilalți, iar incizia cu precizie chirurgicală a autoarei devoalează această lume crudă, reală, dincolo de minciună, de iluzie, de proiecție.“ – Petronela ROTAR, scriitoare „Pregătiți-vă să urcați într-un roller coaster din care să nu puteți coborî decât la final, cu toate că, pe parcurs, veți simți acut nevoia câtorva opriri. Pregătiți-vă să faceți față unei sincerități brutale, care vă va face să vreți – măcar uneori – să întoarceți capul. Oglinda în care veți privi s-ar putea să fie prea clară, iar imaginile fără perdea. S-ar putea și să vă sperie oamenii-oglinda în care v-ați putea reflecta. Citind cartea Ralucăi am avut senzația că a speculat fiecare literă a alfabetului, s-a folosit de toate cuvintele pe care le-a inventat limba, ba încă a mai inventat și ea unele. Totul pentru a încerca o definiție reală a dragostei. Nu cea din dicționar, cu atât de puține sensuri. Autoarea – mai bine zis Mara – a scris o carte întreagă despre dragoste. Sau, mai degrabă, despre lipsa ei. Mara n-a găsit nici măcar dragostea de sine, cum ar fi putut primi și împărtăși iubirea cu ceilalți? Dar chiar dacă n-a știut niciodată cum arată dragostea, a avut o altă superputere: să se mintă și să se creadă.“ – Camelia CAVADIA, scriitoare In viața reală, Raluca Feher este director de creație la CAP și unul dintre fondatorii Frontline Club Bucharest, filiala româna a unuia dintre cele mai cunoscute cluburi de presa din lume. În viața ideală, Raluca este o exploratoare curioasă, călătoare printre vorbe și povești, prin teritorii bătătorite sau încă nedescoperite. De aceeași autoare, la Editura Trei au apărut si volumele America dezgolită de la brâu în jos I  și  II ,  Splendidul loc al fericirii supreme și Să nu râzi:(( Fragment din carte: Hai sa ne mutam la Sibiu , orasul care se misca, e comunitate de nemti, pot sa predau germana, tu ii stii pe toti, ca esti de-al casei, au festivaluri, au teatru, au padure langa, putem sa face Airbnb si sa deschidem un van cu burgeri, e mai putin poluat, chiriile sunt infinit mai mici, palinca e mai buna, schi la cativa kilometri si aeroport. Yo-yo. Niciodata Mara nu a inteles nevoia taranului de a se intoarce in satul lui, la radacini, sa-si ridice casa langa aia a lu' mosu-sau, sa stea la masa cu baba care suge carnea de pe oase si plescaie si nu mai are nici amintirea dintilor in gura, sa-mbatraneasca aplecat peste randurile de ardei si seara, picotind, sa se uite la Romanii au talent sau la Taraf TV. Nu te-ntoarce tu la sat, ia-l cu tine si cara-l in poza pe care-o rezemi pe biroul tau de director de comunicare, fata aia a lu' Victoria e la Bucuresti, e doamna mare acum, intr-o zi va fi presedinta tarii asteia. O stiu de cand era atat ( cineva mereu te stie de cand aveai 40 de centimetri, saca nu tu, macar damigeana de la petrecerea la care ai fost si tu adusa de aio tai, ca n-aveau cu cine sa te lase acasa). .... Lanzarote deci. O insula tasnind langa Africa din vintrele unor vulcani colerici, treziti cu tafna din  somnul de milenii, cat sa mai scuture un pic busericile si maslinii si apoi sa se culce la loc, epuizati ca dup-o criza de epilepsie. Insula era neagra si casele erau albe, soarele era galben si marea, albastra, florile copacilor erau rosii si roz si mov si, pe fundul unor gropi sapate in lava neagra, pierificata, cresteau ghemuri de vita-de-vie, verde-crud. Dobre conducea masinuta nervoasa. Stersese pe jos cu functionarul de la compania de inchirieri de masini din aeroport, nu voia sa plateasca asigurare, nici nu trebuie, la' ca platesc eu, a zis Mara, dar Dobre nu si nu, o interesa nedreptatea cosmica, spaniolii astia din Lanzarote chiar cred ca o pot trage in piept. In pieptul ei mare? Se invinetise la fata de draci, si baiatul cu ochelari din spatele tejghelei, jignit, scuipat, terfelit, ar fi facut orice sa evite un AVC a lui Dobre acolo, in fata lui.