Tineretile unui ciocoias | Dimitrie Foti Merisescu

Nimare nu ma gonea, dar mie mi se parea ca ma prinde si ma duce la domnitoru Caragea si ma pune in tapa, pentru ca adesior simbatile punea in tapa pe hoti. Am privit si ma luasi frica; tot simbata pe vinovatii la puscarie, la unii taia miinile cu satiru, la unii taia nasu si urechile, legati cu miinile dindarat, numai scutura din cap.Tinarul care isi scrie amintirile din vremea ciumei lui Caragea este un personaj coborit din Ciocoii vechi si noi sau din Scrisorile lui Ion Ghica. Lipsit insa de ambitia si de machiavelismul acelora, Tache Merisescu rataceste printr-o lume nestatornica si plina de primejdii; soarta i-o fac relatiile de familie, bunul-plac al inaltelor obraze si, mai presus de toate, intimplarea.Baiat de casa la boier, amant al cuconitei, calfa la Bucuresti, edecliu la Tarigrad, negustoras prin porturile Levantului, el ne lasa o marturie nepretuita din secolul fanariot – secol pe care il cunoastem mai mult din scrierile calatorilor straini ori din amintirile cetoase ale nepotilor celor care l-au trait.Manuscrisul pe care Constanta Vintila-Ghitulescu il scoate astazi la lumina va deveni o piesa de neocolit in istoria literaturii noastre premoderne.Pe coperta, scena din Bucurestii inceputului de secol XIX: Biserica si Hanul GreciDIMITRIE, Dumitrache sau Tache (n. 1797 in Bucuresti) este fiul lui Foti, negustor de vite venit, cel mai probabil, de la sudul Dunarii si impamintenit cu numele Merisescu – sub care va cumpara rangul de cupar, apoi de paharnic, precum si mosii. Dumitrache isi petrece copilaria si adolescenta in mahalaua Biserica cu Sfinti. Pe la 1815 intra ca fecior de casa la marele vornic Grigore Baleanu, apoi la Dimitrie Caragea, probabil un nepot al domnului Ioan Gheorghe Caragea. Calatoreste la Constantinopol, unde petrece citeva luni, apoi, impreuna cu un unchi negustor, poposeste prin porturile Levantului. Revine in Valahia la 1817, dupa care il gasim in Moldova, sub protectia beizadelelor Alecu si Iorgu Sturdza. Ajunge becer la curtea domneasca, apoi paharnic. Voda Ionita Sturdza il casatoreste cu Smaranda Manoliu, orfana si aflata in grija doamnei. La 1824 cumpara o casa la Piatra Neamt. La 1829 il gasim paharnic, iar la 1848 stapin al mosiei Valea Viei, din Neamt. Aici il primeste pe Gheorghe Asachi, cu care este prieten apropiat, si pe nepotul sau, cunoscutul istoric si memorialist V.A. Urechia. Din aceasta perioada dateaza, probabil, redactarea finala a manuscrisului in care-­si asterne amintirile din tinerete. Scrierea sa, pina acum inedita, este o marturie rara si pretioasa cu privire la societatea valaha a sfirsitului de veac fanariot.